marți, 24 noiembrie 2009

Activităţile campaniei “16 Zile de Activism Împotriva Violenţei asupra Femeilor”

Timp de 16 zile vor fi organizate o serie de activităţi cu scop de informare, conştientizare şi sensibilizare în legătura cu problema violenţei asupra femeilor. Astfel, campania “16 Zile de Activism Împotriva Violenţei asupra Femeilor” doreşte să funcţioneze ca un mijloc şi un mediu care să ofere posibilitatea de a cunoaşte şi combate violenţa asupra femeilor, fie că este directă sau structurală şi culturală. Toate activităţile campaniei vor fi însoţite de „panglici albe” care încurajează publicul înspre manifestarea non-verbală a opoziţiei faţă de violenţa asupra femeilor.

Una dintre acţiunile menite să pună cetăţenii Clujului faţă în faţă, la propriu, cu realitatea violenţei asupra femeilor o reprezintă expoziţiile martorelor tăcute în diferite zone ale oraşului pe toata durata campaniei. În continuare, cafenelele de idei reprezintă acţiuni de informare şi conştientizare a opiniei publice într-un cadru organizat, dar informal. Acestea constă în dezbateri bazate îndeosebi pe implicarea participanţilor şi răspunsul acestora la diferite teme relevante pentru campanie.

Pentru a completa viziunea organizatorilor de a aborda problematica violenţei asupra femeilor din perspective cat mai variate, campania include o serie de evenimente cu caracter cultural. Acestea sunt: spectacolul de teatru “Coroana. Exerciţiu de Putere” în opera lui Shakespeare, expoziţia: “Ia Atitudine!” a pictoriţei Ana Călugăru şi proiecţii video pe tema violenţei domestice.

Pentru a conştientiza prin informare, campania propune o serie de acţiuni ce au ca obiectiv oferirea unor soluţii, pe termen lung, în ceea ce priveşte violenţa asupra femeilor. Astfel, prezentările în şcoli din oraşul Cluj-Napoca au ca scop problematizarea stereotipurilor referitoare la violenţa asupra femeilor astfel încât adolescenţii să conştientizeze cum pot identifica şi sancţiona multiplicatorii acestui tip de violenţă. Seminarul pe tema violenţei asupra femeilor este o acţiune ce are ca scop dezbaterea problematicii extrem de complexe a violenţei asupra femeilor din variate perspective oferite de participanţi. Aceştia activează în variate domenii/ instituţii ce abordează problema violenţei asupra femeilor. Concluziile seminarului vor funcţiona ca punct de pornire al unei strategii de advocacy orientate înspre modificarea legislaţiei. În completare, PATRIR va organiza un training pe teme relevante pentru campanie în datele de 5 şi 6 decembrie. Toate aceste acţiuni au ca obiectiv formarea unor multiplicatori de informaţie şi bune practici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu